Om
Spillelister
Registrer deg
4

Incluziune și Accesibilitate

Delta
OversiktMerker

Incluziune și Accesibilitate

Delta

Innhold

Conform datelor Eurostat, în România, aproximativ un sfert din populația cu vârsta de 16 ani și peste, are dizabilități. Dintre acestea, persoanele cu limitări severe de activitate reprezintă 6% din populație. (1,2 milioane de persoane).
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mental, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Gradele de handicap sunt: grav, sever, grav, mediu și ușor.
Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, semnată de România la 26 septembrie 2007, recunoaște în mod explicit dizabilitatea ca fiind o problemă de drepturile omului și, de asemenea, că "este un concept în evoluție și că rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu dizabilități și barierele și factorii de mediu care împiedică participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți". Acele condiții sociale, economice, juridice, politice și de mediu care acționează ca bariere în calea exercitării depline a drepturilor persoanelor cu dizabilități trebuie identificate și înlăturate, astfel încât persoanele cu dizabilități să își poată îndeplini rolul în societate ca toți ceilalți.
Accesibilizarea spațiilor pentru a se asigura exploatarea acestora și de către persoanele cu dizabilități nu trebuie privită ca pe un privilegiu ci ca pe o normalitate ce răspunde diversității umane, ca o manifestare a înțelepciunii și empatiei umane.

Aktiviteter å fullføre

Fullfør følgende aktiviteter og tjen merker, og spillelistefremgangen din oppdateres
Incluziunea persoanelor cu dizabilități
Påkrevd
1 time
Vis full aktivitet

Ferdigheter

ESCO
#collaborate for social inclusion
ESCO
#work for social inclusion
ESCO
#disability types
ESCO
#disability support
LIFECOMP
#Empathy
ESCO
#sharing good practices across subsidiary
ESCO
#develop strategies for accessibility
ESCO
#teamwork methods
ESCO
#disability and special needs
ESCO
#collaborate for social inclusion
ESCO
#disability types
ESCO
#types of disability
ESCO
#work for social inclusion
ESCO
#show interest
ESCO
#accessibility standards and guidelines
ESCO
#share information
ESCO
#city planning
LIFECOMP
#Communication
LIFECOMP
#Empathy
ESCO
#encourage creativity in the team
ESCO
#promote inclusion
Aktiviteter: 3
Startet: 3
Fullført spilleliste: 0
Tid på å fullføre: 3 timer
Del:

Arrangører

Asociatia Babilon Travel
Badgecraft driver denne plattformen og utvikler den sammen med ledende utdanningsorganisasjoner. EUs Erasmus Plus-program har delfinansiert utviklingen av den første versjonen av denne plattformen. Kontakt support@badgecraft.eu.
Plattform
Endre til annet språk:
HjemProsjekterSpillelister