Conform datelor Eurostat, în România, aproximativ un sfert din populația cu vârsta de 16 ani și peste, are dizabilități. Dintre acestea, persoanele cu limitări severe de activitate reprezintă 6% din populație. (1,2 milioane de persoane).
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mental, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Gradele de handicap sunt: grav, sever, grav, mediu și ușor.
Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, semnată de România la 26 septembrie 2007, recunoaște în mod explicit dizabilitatea ca fiind o problemă de drepturile omului și, de asemenea, că "este un concept în evoluție și că rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu dizabilități și barierele și factorii de mediu care împiedică participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți". Acele condiții sociale, economice, juridice, politice și de mediu care acționează ca bariere în calea exercitării depline a drepturilor persoanelor cu dizabilități trebuie identificate și înlăturate, astfel încât persoanele cu dizabilități să își poată îndeplini rolul în societate ca toți ceilalți.
Accesibilizarea spațiilor pentru a se asigura exploatarea acestora și de către persoanele cu dizabilități nu trebuie privită ca pe un privilegiu ci ca pe o normalitate ce răspunde diversității umane, ca o manifestare a înțelepciunii și empatiei umane.
Suoritettavat aktiviteetit
Suorita seuraavat toimet, ansaitse merkkejä ja näet soittolistan edistymisen päivitettynä
Un oraș este accesibil atunci când toți oamenii pot trăi în el și utiliza toate facilitățile și serviciile fără probleme.
De exemplu, un oraș este accesibil atunci când toți oamenii pot cu ușurință:
• să meargă cu autobuzul sau metroul la serviciu.
• să folosească automatele de bilete pentru a cumpăra bilete.
• să se plimbe pe străzi și să intre în clădirile publice.
• să obțină informații pe care le pot înțelege.
Acest lucru este important pentru toate persoanele și în principal pentru persoanele cu dizabilități și persoanele în vârstă. De multe ori, lucrurile nu sunt accesibile pentru aceste persoane. Dacă lucrurile nu sunt accesibile, acestea nu vor putea să ia parte la activitățile comunității ca toate celelalte persoane. Se vor simți excluși. De exemplu, dacă autobuzele nu au rampe, persoanele în scaune rulante nu vor putea să le folosească pentru a ajunge la serviciu.
Știai că există și un premiu la nivel European privind accesibilitatea orașelor? Se numește Access City Award!
Crezi că orașul nostru Cluj-Napoca este un oraș accesibil?
Această activitate te invită la o plimbare accesibilă în orașul Cluj-Napoca, de minim două ore și să întocmezi o listă cu toate elementele accesibile pe care le poți găsi (străzi, mijloace de transport, restaurante, cafenele etc). Ca accesibilitate te poți referi la toate tipurile de dizabilitate.
Acest badge îți va schimba perpectiva orașului din punctul de vedere al accesibilității pentru persoanele cu dizabilități. Conștientizarea nevoii de accesibilizare al orașelor este un punct esențial spre normalitate și incluziune socială.
Tehtävät
Tehtävä nro.1
Vastauksen vahvistanut: Yksi aktiviteetin järjestäjä
Pentru a primi acest badge trebuie să realizezi următoarele cerințe:
1. Întocmiți o listă cu elementele accesibile pe care le-ați găsit în oraș precizând și zona/mijlocul de transport/locul/localul/adresa etc. (minim 5).
2. Scrieți în câteva rânduri dacă considerați că orașul Cluj-Napoca este unul accesibil pentru persoanele cu dizabilități sau nu. Vă puteți referi și la elemente care ar putea fi îmbunătățite.
Badgecraft isännöi tätä alustaa ja kehittää sitä yhdessä johtavien koulutusorganisaatioiden kanssa. Euroopan unionin Erasmus+ -ohjelmasta myönnettiin osarahoitusta tämän foorumin ensimmäisen version rakentamiseen. Ota yhteyttä support@badgecraft.eu.