Su di noi
Playlist
Registrati
4

Incluziune și Accesibilitate

Partecipa
PanoramicaBadge

Incluziune și Accesibilitate

Partecipa

Informazioni

Conform datelor Eurostat, în România, aproximativ un sfert din populația cu vârsta de 16 ani și peste, are dizabilități. Dintre acestea, persoanele cu limitări severe de activitate reprezintă 6% din populație. (1,2 milioane de persoane).
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mental, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Gradele de handicap sunt: grav, sever, grav, mediu și ușor.
Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, semnată de România la 26 septembrie 2007, recunoaște în mod explicit dizabilitatea ca fiind o problemă de drepturile omului și, de asemenea, că "este un concept în evoluție și că rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu dizabilități și barierele și factorii de mediu care împiedică participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți". Acele condiții sociale, economice, juridice, politice și de mediu care acționează ca bariere în calea exercitării depline a drepturilor persoanelor cu dizabilități trebuie identificate și înlăturate, astfel încât persoanele cu dizabilități să își poată îndeplini rolul în societate ca toți ceilalți.
Accesibilizarea spațiilor pentru a se asigura exploatarea acestora și de către persoanele cu dizabilități nu trebuie privită ca pe un privilegiu ci ca pe o normalitate ce răspunde diversității umane, ca o manifestare a înțelepciunii și empatiei umane.

Attività da completare

Completa le attività seguenti e ottieni i badge per vedere lo stato di completamento della playlist aggiornato
Incluziunea persoanelor cu dizabilități
Obbligatorio
1 ora
Vedi l'attività

Informazioni

Ai auzit de Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități?
Dacă nu, este momentul să vorbim despre ea.
Convenția ONU privind Drepturile Persoanlor cu Dizabilități a fost ratificată de România în 2010 și susţine creşterea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi în cadrul comunităţii prin promovarea, protecţia şi asigurarea exercitării depline şi în condiţii de egalitate a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilităţi şi de a promova respectul pentru demnitatea lor intrinsecă.
Între principiile/obligaţiile stabilite de Convenţie se află şi cel privind accesibilitatea la mediul fizic, social, economic şi cultural, la sănătate, educaţie şi la informare şi comunicare, pentru a da posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi să se bucure pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Prin accesibilitate, Convenţia înţelege eliminarea tuturor obstacolelor şi a barierelor în calea participării depline a persoanelor cu dizabilităţi în toate domeniile, respectiv asigurarea în condiţii de egalitate cu ceilalţi a accesului la mediul fizic, la transport, informaţie şi mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologii şi sisteme informatice şi la alte facillităţi şi servicii furnizate publicului larg.
Conform statisticilor europene, peste 80 de milioane de persoane, reprezentând aproximativ 16% din totalul populaţiei UE, au o dizabilitate, de la o formă uşoară până la una gravă, incluzând aici şi persoanele cu probleme de sănătate mintală.
Te invităm să descoperi mai multe informații cu privire la ce înseamnă incluziunea și un oraș accesibil persoanelor cu dizabilități, vizualizând cele două video-uri de mai jos:
1. Cristina Crețu – Despre incluziunea socială
https://www.youtube.com/watch?v=jAWcDDn56Ac&ab_channel=Cese%C3%AEnt%C3%A2mpl%C4%83%2Cdoctore%3F
2. Raul Krauthausen – The accessible city



Risorse utili

Ottieni badge per l'attività

Incluziunea persoanelor cu dizabilități Ottieni questo badge

Creatorii acestui badge doresc ca persoana care parcurge această activitate să își îmbogățească bagajul informațional despre ce inseamnă incluziunea socială, ce este un oraș accesibil. De asemenea, este necesară o introspecție reală asupra societății în care trăim și cum am putea să ne implicăm pentru a facilita incluziunea și accesibilitatea în toate formele ei.
Pentru a demonstra că participanții acestei activități au o viziune mai clară și au parcurs un proces de introspecție, vor trebui să realizeze cele două cerințe de mai jos după vizualizarea cel puțin unui video.
Badge-urile vor fi trimise după ce creatorii activității vor parcurge răspunsurile date.

Attività
Task n.1
Prova verificata da: un organizzatore dell'attività
Pentru a reuși să colectați badge-ul activității va trebui să urmăriți minim unul dintre cele două video-uri și să scrieți perspectiva voastră reală asupra ce înseamnă pentru voi:
1. Incluziunea persoanelor cu dizabilități în general?
2. Ce înseamnă pentru tine un oraș accesibil?

Descoperă Clujul Accesibil
Obbligatorio
2 ore

Competenze

ESCO
#collaborate for social inclusion
ESCO
#work for social inclusion
ESCO
#tipi di invalidità
ESCO
#disability support
LIFECOMP
#Empathy
ESCO
#sharing good practices across subsidiary
ESCO
#elaborare strategie per l'accessibilità
ESCO
#teamwork methods
ESCO
#disability and special needs
ESCO
#collaborate for social inclusion
ESCO
#tipi di invalidità
ESCO
#types of disability
ESCO
#work for social inclusion
ESCO
#show interest
ESCO
#accessibility standards and guidelines
ESCO
#share information
ESCO
#city planning
LIFECOMP
#Communication
LIFECOMP
#Empathy
ESCO
#encourage creativity in the team
ESCO
#promuovere l'inclusione
Attività: 3
Iniziato: 3
Playlist completata: 0
Tempo di completamento: 3 ore
Condividi:

Organizzatori

Asociatia Babilon Travel
Badgecraft gestisce questa piattaforma web e continua a svilupparla in partnership con organizzazioni leader nel settore dell'educazione. La prima versione di questa piattaforma è stata realizzata grazie ai cofinanziamenti del programma Erasmus+ dell'Unione Europea. Contattaci all'email support@badgecraft.eu.
Piattaforma
Cambia lingua:
HomeAttivitàPlaylist